Ideologiile totalitare din perioda interbelică în Europa

     Ideologiile (concepțiile, ideile) totalitare au marcat perioda interbelică, atât în Europa, unde ele s-au dezvoltat inițial, cât și pe celelalte continente. Ele se împart în două mari categorii, de drepta și de stânga, în funcție de organizarea statală și modelul economic urmat, capitalist sau centralizat. Acestea se caracterizează printr-o conducere autoritară, partid unic, radicalism, propagandă agresivă și diferite practici de represiune asupra populației (poliție politică) , naționalism extrem, rasism, încălcarea drepturilor omului, suprimarea libertății de exprimare etc. 

     Lumea, după Marele Război (Primul Război Mondial), a cunoscut mari schimbări, sub toate aspectele: economic, politic și social. Prima parte a acestei perioade a fost marcată de refacerea economică și așezarea politică, aspecte care avusese foarte mult de suferit în urma războiului. Acestea au dus, așa cum era de așteptat de altfel și la schimbări sociale profunde. 

    Situația materială a oamenilor de rând în special, era foarte dificilă, ceea ce a făcut ca pe scena politică internațională să apară o serie de partide extremiste, care promovau practici totalitare, reușind să câștige din ce în ce mai mulți adepți în rândul oamenilor nemulțumiți de nivelul de trai. Aceste ideologii și practici totalitare au venit astfel în contradicție cu principiile democratice promovate în special de statele occidentale. 

     La aceste nemulțumiri s-au adăugat și cele de natură politică, concretizate în special prin dorința de revanșă a statelor învinse în război, cum erau Germania, Ungaria sau Bulgaria, care se considerau nedreptățite de felul cum au fost trasate granițele în urma tratatelor de pace de după încheierea Marelui Război și  refacerea fostelor imperii German și Austro-Ungar. La aceste țări, nemulțumite de noua ordine europeană și mondială, sau adăugat și Italia, Rusia și Japonia, toate având tendințe expansioniste, concretizate prin diverse acțiuni militare, care au avut consecințe dramatice pentru popoarele împotriva cărora au fost îndreptate. Toate aceste acțiuni au dus în cele din urmă la izbucnirea unui nou război mondial. 

     Principalele ideologii extremiste totalitare din perioada interbelică au fost:

-fascismul, o ideologie de dreapta, apărută în Italia la sfârșitul Primul Război Mondial și promovată de liderul revoluționar Benito Mussolini, supranumit și il duce. Acesta se declara ultra-naționalist, anticomunist, antidemocratic, antiliberal și anticapitalist; punând accent pe puritatea etnică a poporului italian și învierea gloriei Imperiului Roman;

-nazismul, tot o ideologie de dreapta, care s-a născut în Germania, inspirată de fascism și care l-a avut ca principal "actor" pe Adolf Hitler, supranumit fuhrer-ul, liderul Partidului Național Socialist (nazist) german. Acesta a prins amploare în special după câștigarea alegerilor din anul 1932.  Pe lângă caracterul radical și antisemit, fascismul era declarat și anticomunist convins. Ei susțineau ideea "rasei pure" (arienii germani) care urmau să ocupe o mare parte a Europei în dauna mai multor țări și popoare, dar în special a evreilor. Considerați foarte nocivi și răspunzători pentru pierderea Marelui Război de către nemți, împotriva lor a fost declanșat holocaustul (exterminarea acestora) ;

-comunismul, ideologie totalitară de stânga. Aceasta a avut la bază ideile anticapitaliste și comuniste ale filozofului german Karl Marx, reformulate de revoluționarul rus Vladimir Lenin și concretizate prin revoluția bolșevică din 1917. Aceasta a dus la răsturnarea țarismului, aducându-i la putere pe comuniști, răspândind-se mai apoi și-n alte părți ale lumii. Aceștia promovau lupta de clasă, prin care proletariatul (muncitorimea), în frunte cu partidul comunist, urmau să conducă, desființând proprietatea privată și trecerea în proprietatea statului (naționalizarea) a mijloacelor de producție, ca și colectivizarea agriculturii.